Tetis slider media
Despre companie

Distribuitorul farmaceutic naţional compania TETIS operează pe piaţa din Republica Moldova din anul 1994 şi este în prezent una dintre cele mai mari companii specializate în importul şi vânzarea angro a medicamentelor şi produselor medicale.

În decembrie 2002 compania TETIS una dintre primele firme a primit acreditarea Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare în domeniul ocrotirii sănătăţii. Începând cu anul 2001 compania este membru colectiv al Asociaţiei farmaciştilor din Republica Moldova.

Compania TETIS intră în numărul celor mai mari contribuabili, conform criteriilor stabiliţi de către organele fiscale ale Republicii Moldova. Achitarea regulată şi la timp a impozitelor este poziţia principială a firmei.

Cele mai importante principii de activitate ale companiei TETIS în raport cu clienţii săi este crearea celui mai confortabil mediu de lucru, iar în raport cu partenerii săi - exactitatea şi corectitudinea îndeplinirii angajamentelor asumate. Această politică a adus firmei reputaţia unei companii, care întotdeauna se ţine de cuvânt şi care are mare încredere în mediul de afaceri.

În prezent compania TETIS colaborează cu mulţi producători de medicamente din Europa de Vest şi de Est, inclusiv şi cu firme cu renume mondial.

Misiune noastră

Misiunea companiei TETIS constă în satisfacerea necesităţilor populaţiei în produse farmaceutice şi parafarmaceutice calitative, precum şi în prestarea unui complex de servicii informaţionale, analitice şi tehnice pentru partenerii şi clienţii noştri.